Din perspectivă regională, Guvernul României acordă o importanță deosebită furnizării de securitate energetică. În acest sens, implementarea proiectului BRUA (conducta de transport gaze naturale care leagă Bulgaria, România, Ungaria și Austria) și interconectarea cu Republica Moldova, prin gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău, sunt printre priorități.

În ceea ce privește proiectul gazoductului care va permite interconectarea dintre România și Republica Moldova, investiția, realizată de Compania Națională TRANSGAZ, ne va permite să transportăm gazul necesar consumului intern din Republica Moldova. De altfel, la începutul anului următor va fi instalată și stația de comprimare și reglare de la Gherăești, ceea ce ne va permite să creștem capacitatea de transport până la 4 milioane de metri cubi de gaze pe zi.

Pentru Guvernul României este o investiție extrem de importantă, o nouă dovadă a determinării noastre de a ajuta Republica Moldova. Gazoductul va juca un rol important în plan geopolitic, contribuind semnificativ la securitatea energetică a Republicii Moldova, țară care se înscrie într-una din regiunile geopolitice în care România, în calitate de partener strategic, se implică, sprijinind parcursul ei european, inclusiv în domeniul energetic.

Conducta de interconectare a sistemelor de transport gaze dintre România și Republica Moldova este un obiectiv care contribuie la dezvoltarea infrastructurii de gaze din Europa și racordează un sistem izolat la rețeaua statelor membre ale Uniunii Europene, factor esențial pentru prevenirea situaților de criză generate de întreruperile în alimentarea cu gaze.

Extinderea gazoductului Iași-Ungheni spre Chișinău, unde se consumă cca.60% din totalul gazului natural importat de Republica Moldova, reprezintă un vector esențial pentru creșterea interesului economic față de acest gazoduct ce contribuie substanțial la securitatea energetică a Republicii Moldova și a regiunii în care se află.

Prin acest gazoduct se realizează, astfel, infrastructura necesară interconectării Republicii Moldova cu sistemul de gaze naturale din România, care este la rândul ei interconectată cu cea din Europa. Așadar, în Republica Moldova vor ajunge gaze din Marea Caspică, din Marea Nordului, din nordul Greciei, din Norvegia și, bineînțeles, din România.

În ceea ce mă privește, este un proiect în care m-am implicat personal. În calitate de Secretar de Stat în Guvernul României, am efectuat, împreună cu dl. Sergiu Răilean, Ministrul Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova, o vizită de lucru la Stația de Măsurare a Gazelor Ungheni, unde am fost însoțit de dl. Ion Sterian, directorul general Transgaz. Am inspectat câteva loturi de șantier, precum și complexul administrativ al „Vestmoldtransgaz” de la Ghidighici. De mai bine de un an de zile, de când ocup această funcție, m-am informat în permanență pe marginea implementării acestui proiect și a dificultăților în contextul restricțiilor impuse de starea de urgență.

În ceea ce privește poziția Guvernului României, pe care îl reprezint, acest proiect de investiții este deosebit de important, mai ales în plan geostrategic, permițând consolidarea relațiilor economice dintre România și Republica Moldova și facilitând securitatea energetică regională. Prin acest proiect, România conectează Moldova la infrastructura de gaze naturale europeană, respectând angajamentele luate privind diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale pentru Republica Moldova, cu privire la creșterea securității energetice în regiune. În acest sens, acest gazoduct, Ungheni–Chișinău, este esențial.