Aceasta este dovada că profesionalismul și seriozitatea Guvernului României în negocierile europene aduc rezultate concrete pentru români: drumuri mai bune, spitale moderne, energie curată și servicii publice eficiente, în contextul finalizării cu succes a procesului de revizuire a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
România a reușit să păstreze integral fondurile nerambursabile alocate prin PNRR și să obțină finanțări suplimentare pentru proiecte de importanță strategică. Aceste fonduri vor accelera transformarea infrastructurii, tranziția energetică și modernizarea sistemelor publice esențiale.
🔹 Investiții esențiale obținute:
✅ 2,15 miliarde euro pentru Autostrada Moldovei (A7), între Focșani și Pașcani – proiect finanțat acum integral din granturi;
✅ 1,66 miliarde euro pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor și clădirilor publice;
✅ 86 milioane euro pentru producția combinată de energie termică și electrică, de înaltă eficiență;
✅ 180 milioane euro suplimentari pentru programul „Valul Renovării”;
✅ 400 milioane euro pentru rețelele de apă și canalizare;
✅ 86,25 milioane euro pentru dezvoltarea capacității de producție de hidrogen verde.
În total, România a securizat 13,57 miliarde euro în granturi nerambursabile și 8,01 miliarde euro în împrumuturi pentru proiecte care contribuie decisiv la modernizarea țării.
Revizuirea PNRR este un pas crucial pentru România. Înseamnă investiții reale, nu promisiuni. Este o victorie a interesului public și a dialogului eficient între statul român și instituțiile europene. Așa se construiește încrederea și așa se guvernează responsabil.
Noua formă a PNRR va fi transmisă oficial Comisiei Europene pentru aprobarea finală.