După 16 ani de activitate în familia liberală,timp în care m-am implicat constant, cu toate resursele de care am dispus, în activitățile Partidului Național Liberal Iași, am luat decizia de a mă înscrie în competițtia pentru alegerea Biroului Politic Județean, la funcția de Prim-Vicepreședinte.Vreau să-mi folosesc experiența profesională și politică pentru a contribui, alături de dumneavoastră, la dezvoltarea județului și a Romaniei.

Am avut onoarea să activez la cel mai înalt nivel în cadrul Partidului Național Liberal. Fac parte din conducerea filialei județene a PNL Iași, iar la nivel național sunt vicepreședinte a Comisiei de Energie. Să fiu membru în partidul Brătienilor a fost visul meu încă din perioada liceului. Devotamentul pentru țară, principiile și sacrificiile acestei familii politice m-au făcut să-mi doresc să mă înscriu în Partidul Național Liberal.

Experiența campaniilor electorale din toți cei 16 ani de cand sunt membru PNL m-a învățat că suntem un partid care trăiește prin efortul și implicarea fiecăruia dintre membrii săi. Activitatea de organizare politică în cadrul filialei noastre m-a format în a putea motiva si mobiliza numărul necesar de membri și simpatizanți, pentru a da forță și substanță viitoarelor campanii electorale și implicit pentru a contribui la maximizarea rezultatului electoral.

Mă bucur să văd astăzi în PNL Iași: o echipă. Împreună! În direcția bună!

Lasă un comentariu