În ampla dezbatere din spatiul public privind prețurile la energie, nu ar trebui excluși producătorii care sunt peste 70% de stat. Astăzi cel mai mare producător este Hidroelectrica, urmată de Nuclearelectrica și alte capacitați de producere a energiei în care statul este acționar majoritar. Încasările mai mari de TVA, generate de creșterea facturilor, se duc la stat, cel care gestionează aceste companii.

INS a publicat evoluția prețurilor, care au crescut cu 30% la energie electrică și 50% la gaze față de lunile octombrie-noiembrie a anului trecut.Dar aceste date nu includ încă și lunile de iarnă care continuă trendul ascendent. Deși este de așteptat ca din primăvară prețurile la energie să mai scadă, aceasta nu se va realiza până la valorile anterioare.

Realitatea este ca ne confruntăm la nivel global și implicit național, cu o cerere post lockdown care a surclasat cu mult oferta. Oferta este afectată suplimentar de lucrările de mentenanță, creșterea naturală a cererii pe timpul iernii, presiunea Gazprom prin reducerea artificială a ofertei de gaze etc.

Punctual, pe zona de investiții, încă din 2020, când am fost membru al Guvernului, am sibliniat importanța creșterii capacității de producție a energiei, pentru a asigura echilibrul necesar dar și nevoia unei Strategii energetice care să ofere predictibilitate și direcții de dezvoltare pentru toți actorii din sector.

Măsurile anunțate de către Guvernul României sunt utile, dar poate ar trebui discutat ca acestea să poată fi puse în aplicare cât mai repede.

Lasă un comentariu