Am susținut, de la tribuna Senatului, necesitatea unor reglementări echilibrate în domeniul transportului alternativ, care să combată evaziunea fiscală fără să afecteze activitatea celor care muncesc cinstit. Consider că proiectul de lege aprobat azi reprezintă un prim pas important, dar că sunt necesare în continuare îmbunătățiri pentru asigurarea unei concurențe echitabile între taximetrie și transportul alternativ.

Inițiativa legislativă a pornit de la necesitatea combaterii evaziunii fiscale, în urma unor cazuri constatate în acest domeniu al transportului. În acest context, am subliniat că măsurile adoptate trebuie să vizeze practicile ilegale, fără să afecteze persoanele care își desfășoară activitatea cu respectarea legii.

Statul trebuie să asigure reguli corecte pentru toți, nu să creeze concurență neloială între taximetrie și transportul alternativ. Combaterea evaziunii fiscale este necesară, dar nu trebuie făcută prin blocarea activității celor care muncesc cinstit.

Unul dintre aspectele importante ale proiectului îl reprezintă posibilitatea utilizării unui singur autoturism în regim de comodat pentru desfășurarea activității de transport alternativ.

Am atras atenția și asupra impactului social pe care reglementările excesive îl pot avea asupra celor care lucrează în acest domeniu.

Nu putem ignora faptul că în spatele acestei activități sunt oameni care muncesc, familii care depind de aceste venituri și locuri de muncă pe care avem responsabilitatea să nu le punem în pericol prin reglementări excesive.

Totodată, consider că actualul proiect legislativ nu rezolvă toate problemele existente în domeniu, fiind necesară continuarea dialogului pentru stabilirea unor reguli echitabile.

Iar acest proiect de lege reprezintă un prim pas important, nu o soluție definitivă. Mai sunt aspecte care trebuie îmbunătățite pentru a asigura un cadru legislativ corect atât pentru taximetriști, cât și pentru operatorii de transport alternativ.

Deaceea subliniez necesitatea unui echilibru între combaterea evaziunii fiscale, protejarea locurilor de muncă și asigurarea unei concurențe loiale.

Statul trebuie să combată evaziunea fiscală, nu să creeze concurență neloială. Trebuie să protejeze munca cinstită, nu să o îngreuneze!

Voi rămâne un susținător în continuare a unui cadru legislativ bazat pe reguli echitabile, transparență și respect față de toți cei care își câștigă existența prin muncă cinstită.

Lasă un răspuns